PE TĂRÂMUL COMORILOR ASCUNSE
Conferinţa de instruire EGM, 29 octombrie 2011
Fundaţia Echipare pentru Generaţia de Mâine în colaborare cu Colegiul Teologic Pedagogic Chișinău vă invită să participaţi cea de a doua ediție a conferinţei de instruire EGM, în data de 29 octombrie 2011, dedicată pregătirii lucrătorilor cu copiii.
Naufragiaţi pe “Tărâmul comorilor ascunse”, vom descoperi împreună importanţa timpului petrecut cu Dumnezeu, frumuseţea lucrarii cu copiii şi puterea comunităţii. Vom scormoni după comori în decoruri inedite, alături de personaje memorabile şi gustând din farmecul aventurii.
La conferinţă sunt invitaţi să participe toţi cei preocupaţi de dezvoltarea spirituală a copiilor, de reîmprospătarea resurselor şi a cunoştinţelor acumulate, precum şi de găsirea unor soluţii de implicare şi motivare a celor mici.
Iată detaliile legate de acest eveniment:
Data: 29 octombrie 2011. Conferinta va incepe la ora 9.00 si se va incheia la ora 18.00
Locul: COLEGIUL TEOLOGIC PEDAGOGIC - Chișinău, str.A.Hîjdeu nr. 94
Invitaţi la conferinţă sunt instructori cu o bogată experienţă în instruirea liderilor şi în lucrarea cu copiii. Dintre aceştia îi amintim pe Oana Grigore, Cami Bruda, Marian Zaharia si Daniel Bruda.
Tematici abordate:
In acest an seminariile şi workshopurile se vor desfăşura pe două module:
La modulul 1 vor fi prezentate 5 sesiuni legate de pregătirea şi predarea lecţiei. Acest modul este adresat acelor invatatori sau lideri care nu au participat la prima ediție a conferinței de instruire EGM.
Tematicile prezentate la modulul 1 sunt urmatoarele:
- Modelul biblic de predare
- Relația cu copiul
- Experimentarea
- Predarea adevărului
- Discuția în grupuri mici
- Aplicația
La modulul 2 vor fi prezentate urmatoarele sesiuni:
- Experimente stiințifice
- Studierea textului biblic
- Lecții cu obiecte
- Lucru manual pentru un buget redus
- Fix la țintă - lecții biblice care își ating scopul
- Activități extracuriculare
Si in acest an oferim posibilitatea tuturor participantilor sa obtina o diploma care atesta participarea si cunostintele dobandite in urma conferinței. Diploma va fi semnata de o comisie de traineri autorizati.
Taxa de participare 50 lei (MDL)
Pentru a vă putea bucura împreună cu noi de această întâlnire, vă rugăm să completaţi formularul de înscriere, cel târziu până în data de 27 octombrie 2011.

