Un baiat obisnuit
nici prea rău, nici prea deştept, nici prea slăbuţ la învăţătură, nici
prea cuminte, nici prea obraznic.
Aşa cum, de fapt, era şi familia
lui, nu avea nimic deosebit, mergeau la biserică nici prea puţin, nici
prea mult, la fel şi el la Şcoala duminicală, unde auzea întâmplări şi
povestiri frumoase dar fără nici o relevanţă pentru viaţa lui.
De fiecare dată Dumnezeu a rămas închis în biserică, şi el se reîntorcea la viaţa lui de zi cu zi, fără a experimenta puterea şi realitatea adevărului biblic, care ar fi fost atât de actual şi pentru el. Creştea şi deja Şcoala duminicală era prea mică pentru el. Dorea să vadă lumea de dincolo de ziduri, aşa că la prima invitaţie de ieşire venită din partea unor colegi ...a zis DA, şi nici la următoarele nu a ezitat foarte mult.
În cele din urmă, încet dar sigur, s-a îndepărtat tot mai mult de tot ce însemna biserică, Dumnezeu, implicându-se din ce în ce mai mult în viaţa din afara bisericii. Povestirile şi întâmplările auzite la Şcoala duminicală nu l-au ţinut departe de furt, jaf şi abuzuri, deoarece îi lipsea relaţia cu Dumnezeu sau cu cineva care să îi cunoască pe amândoi.
Astăzi el trăieşte singur, rătăcind undeva prin lume, nu mai este băieţelul nici prea bun şi nici prea rău, nici prea cuminte, nici prea obraznic. E un adult pierdut, pentru că nu poţi să trăieşti în același timp nici prea aproape şi nici prea departe de Dumnezeu.
Nu e o întâmplare deosebită şi din păcate nici una nemaiauzită, ne întâlnim atât de des cu astfel de istorii personale.
Fundaţia EGM există pentru a-i echipa pe lucrătorii cu copiii oferindu-le resurse şi ocazia de a dobândi abilităţile necesare ca să poată câştiga astfel de copii pentru Domnul. Fundaţia EGM există pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu mai aproape de vieţile copiilor şi de a-i duce pe copii la Domnul.