Un Crăciun autentic

Sentimentul Crăciunului este unic.

Nici una din sărbătorile creştinismului nu poate concura ca amploare cu ceea ce se petrece de Crăciun. Din magazine până în bucătărie, din biserică până în stradă, se simte ceva deosebit. Diferite înţelegeri şi valorizări ale Crăciunului îşi găsesc atunci prilejul de a sărbători. Însă totul începe cu mari pregătiri şi planificări. Viaţa în cămine e mai febrilă ca oricând. Magazinele sunt pregătite pentru a satisface toate gusturile, vânzările depăşind de departe orice perioadă a anului. Biserica nu poate lăsa ştacheta mai jos. Se pregătesc concerte şi programe speciale. În ecuaţia pregătirii, copilul joacă poate unul din rolurile cele mai importante. Repetiţii prelungite atât pentru colinda din ajun cât şi pentru programul de Crăciun. Deşi copilul depune mult efort, acest rol îl încântă teribil. Urmează apoi darurile.

Copilul este uşor atras de această glazură fină cu care este decorat Crăciunul, pentru el. Deşi primul Crăciun nu a semănat ca decor cu ceea ce sărbătorim astăzi, totuşi nu sunt adeptul unei sărbători austere. Cred însă că aşa cum în patiserie glazura nu e făcută să împlinească ci doar să decoreze, şi în cazul Crăciunului, deşi alegem un decor special, trebuie să plasăm totul în contextul semnificaţiei pe care o are acesta. În timp, copilul va dori să guste mai mult decât glazura. Dacă dincolo de glazură va găsi sau nu ceva, depinde de ceea ce îi „pregătim" noi. O glazură fără „prăjitură", poate fie să aducă un gust amar, fie, şi mai grav, să-l facă pe copil să se obişnuiască cu situaţia. În ambele cazuri, copilului îi este furat cel mai de seamă dar al Crăciunului, Isus - Dumnezeu întrupat special pentru el.

Cunoscând această nevoie a copilului, ne găsim poate câteva momente pentru a le explica din nou copiilor ce înseamnă Crăciunul şi mergem încă odată pe firul povestirii. În felul acesta avem sentimentul că ne-am făcut datoria şi că sărbătoarea e înţeleasă şi celebrată corect.
George MacLeod spunea: „Trebuie să devenim pentru alţii, ceea ce Cristos a devenit pentru noi". Departe de a primi soluţii instant, cred că e mai potrivit să fim motivaţi să căutăm modalităţi concrete în care să fim „întrupări ale Adevărului". Copilul nu are nevoie doar să cunoască ce vrea Dumnezeu de la el, ci are nevoie şi de exemplificarea lui Cristos în cei de lângă El. Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu copilul trebuie să vadă desluşit chipul lui Cristos în mine. Nu cred că rolul creştinului în general, şi al învăţătorului în mod special, se reduce la a fi un indicator către Împărăţie, sau o voce a lui Dumnezeu pentru semeni. Viaţa creştinului e materialul din care se plăsmuieşte Chipul lui Cristos pentru semeni, pentru copii.

Cred de asemenea că pentru copil nu e suficient să cunoască regulile sau limitele, ci e deosebit de important să experimenteze Adevărul. Învăţătorul nu este doar o creaţie a lui Cristos, ci la rândul lui împreună cu Dumnezeu, împreună cu familia copilului, modelează veşnicia din inima copilului.
În urmă cu câteva zile am auzit un slujitor al lui Dumnezeu, spunând nişte cuvinte care, sper, să vă provoace cel puţin atât cât m-au motivat pe mine: "Dacă Biserica nu va fi relevantă in mesajul ei, s-ar putea să piardă definitiv bătălia pentru inimile tinerei generaţii."