Mulţi se întreabă de ce lucrarea cu copiii arată atât de diferit de la o biserică la alta. Am găsit un posibil răspuns în primul capitol al lucrării intitulate „Children matter”. S-ar prea putea ca aceste diferenţe să aibă legătură cu percepţiile şi presupunerile noastre, ale învăţătorilor, referitoare la copii şi la modul lor de a învăţa şi de a se relaţiona la Dumnezeu.
Un experiment realizat în cadrul conferinţelor pentru învăţători a demonstrat faptul că predarea noastră este modelată de metaforele pe care le folosim pentru a ne reprezenta copiii. Mai concret, învăţătorii au fost întrebaţi cu ce metafore ar desemna copiii cu care lucrează. Răspunsurile au fost din cele mai diverse: burete, tabula rasa, lut, o ceaşcă goală, oi, plante, seminţe, călători etc. A venit apoi următoarea întrebare: Ce au în comun primele patru obiecte menţionate? Dar următoarele patru? Pentru prima categorie s-au identificat rapid câteva asemănări: toate pot fi modelate, toate sunt incomplete, toate trebuie umplute, toate sunt obiecte pasive, fără viaţă. Ultimul răspuns face foarte bine trecerea spre următoarea categorie (oi, plante, seminţe, călători) care cuprinde lucruri vii, în creştere, active.
Şi acum întrebarea cheie: Voi preda unui „călător”, în acelaşi mod în care voi preda unui „burete”? Cum îmi afectează modul de a preda faptul că văd în elevii mei nişte „bureţi” pasivi, fără viaţă, care asimilează tot ori nişte fiinţe vii, relaţionale, active, în creştere? Există vreo diferenţă între activităţile pe care le pregătesc pentru nişte „bureţi” şi cele pregătite pentru „călători”?
Diferenţele şi consecinţele metaforei pe care uneori involuntar şi inconştient o practicăm, sunt uriaşe. Dacă îmi privesc copiii ca pe nişte călători, porniţi la drum cu scopul clar de a deveni ucenici ai Domnului Isus, le voi crea posibilitatea de a căuta, de a alege drumul bun, de a-i implica în povestire, de a interacţiona cât mai des posibil, de a discuta etc. Dacă însă văd în ei nişte „bureţi”, mă voi aştepta să stea cuminţi, cu mâinile la spate şi cu gurile închise în timp ce absorb în linişte povestirea biblică. Eu voi fi cel care va pregăti totul, va obţine toate răspunsurile şi le va turna gata preparate în mintea şi inima copiilor.
Care dintre cel două categorii de metafore să fie cea biblică? Care să fie cea corectă? Îl aud pe Domnul Isus spunând „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Oi, viaţă, belşug… lucrurile par să fie clare.
Persida Coste
