Mărturii de la Şcoala Duminicală

Ce faci atunci când unul dintre copiii de la grupă îţi spune cu zâmbetul pe buze şi cu ochii strălucitori: „eu sunt prezicătoare” sau „eu vreau să mă fac vrăjitoare”? Atunci când mi s-a întâmplat acest lucru am rămas blocată! Mă aşteptam ca unii dintre copiii de vârsta ei să gândească sau să se comporte aşa; dar fetiţa despre care vă scriu era adusă la şcoala duminicală săptămânal de părinţii ei, amândoi membri în biserica noastră!

O cunosc pe această fetiţă, să-i spunem Maria, de mai bine de 1 an: nu a împlinit încă 9 ani, dar este deja atrasă de orice lucru care are legătură cu vrăjitoria.

După ce am auzit de mai multe ori aceste cuvinte, care au fost rostite cu aplomb şi chiar cu mândrie, am început să mă gândesc care ar fi cel mai bun lucru pe care l-aş putea face pentru ea, dar şi pentru restul copiilor care începuseră să fie curioşi şi chiar vroiau să îi pună Mariei diverse întrebări. Dacă aş fi fost eu mama ei, poate că aş fi ştiut ce să fac pentru a o ajuta... dar nu eram. De aceea am hotărât că lucrul cel mai bun pe care îl pot face pentru ea este să stau de vorbă cu părinţii ei. Oare ei erau conştienţi de viteza cu care fiica lor se îndreaptă spre lumea întunericului, mă întrebam eu, sau considerau că totul nu este decât o simplă joacă de copil?

Am aflat de la părinţi că pe Maria o creşte o bonă împreună cu care se uită la desene animate cu vrăjitoare, iar părinţii îi cumpără reviste despre vrăjitoare şi nu au timp să controleze modul în care ea îşi petrece timpul liber. Aşa s-a conturat în timp pasiunea Mariei, transformată de-acum în obsesie, pe care o are pentru tot ce are legătură cu vrăjitoria.

Când poate ajunge copilul unor oameni credincioşi să fie pasionat de vrăjitorie? Probabil că destul de mulţi copii sunt interesaţi de ocult, iar atunci când părinţii cred că este o simplă joacă, o pasiune trecătoare, vor lăsa copilul să se uite nesupravegheat la desene animate şi nu vor selecta revistele pe care acesta le citeşte. Vrăjitoria nu este un moft, nu este o activitate inofensivă şi niciodată nu trebuie să tratăm cu indiferenţă interesul copiilor în această direcţie.

De cele mai multe ori lucrul cu copiii este plin de satisfacţii, însă totdeauna trebuie să fim în gardă pentru că, aşa cum spune Cuvântul Domnului, „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

Irina Părvu

Biserica Baptistă Harul din Bucuresti