Gustul slujirii

"Gustați și vedeți ce bun este Domnul"
Împreună cu grupa din clasele 6-7, parcurgem începând din septembrie un drum prin cartea Faptele Apostolilor. E fascinant să vedem modul în care puterea lui Dumnezeu a generat fapte neobișnuite prin participarea unor oameni cu totul obișnuiți. O paletă largă a slujirii s-a dezvoltat în câteva luni, în câțiva ani în care credința creștea și se extindea. Domnul a transformat radical o mână de oameni care văzuseră și știau ce poate face Dumnezeu într-un grup solid de oameni care erau de acum parte a lucrării lui Dumnezeu în lume.
Exemplul acestor oameni a produs o presiune în cadrul grupului nostru. Săptămâni de-a rândul am observat dorințe și planuri de slujire din partea copiilor. I-am auzit de mai multe ori discutând pe această temă. Discuțile s-au concretizat în final într-un plan de slujire bine închegat. Asa că de curând, în timpul vacanței ne-am întâlnit și "am luat cu asalt" bucătăria bisericii pentru a da formă și gust slujirii noastre. Am decis ca împreună să pregătim un prânz pentru câteva persoane în vârstă din biserica noastră. Ne-am împărțit responsabilități la bucătărie - tăiatul cartofilor, "bătutul șnițelelor ", realizarea piureului. Fiecare și-a găsit locul. Cei care totuși nu au găsit un rol la bucătărie au început să realizeze un "tablou", având ca motto cuvintele "Gustați și vedeți ce bun este Domnul". Deși lipsiți de experiență culinară am dat tot ce-am avut mai bun din noi pentru o mâncare care a fost în final delicioasă.
După ce am gustat și noi din bunătăți am plecat în vizită la cei în vârstă sperând să ducem zâmbet, bucurie și speranță în inimile celor în nevoie. Am cântat, am discutat, am oferit în prânz delicios realizat de noi. Ce e interesant că deși am mers să dăm, la rândul nostru am primit mulțumiri, bucurie și și nu doar atât. Când am ajuns la o soră mai în vârstă parcă am ajuns la casa bunicii. Pe lângă povești adevărate și fascinante am avut parte și de câteva lecții de viață simple dar profunde. Am învățat din experiența de viață a dânsei despre frumusețea vieți trăite lângă Dumnezeu.
Spre seară ne îndreptam spre casă și ne bucuram de timpul petrecut împreună. Atât cei vizitați cât și noi ca vizitatori am rămas cu un gust unic ... gustul slujirii.
__________________________
- danibruda: blog
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii