A venit toamna, cad frunzele, se schimbă peisajul... şi nu doar.
Deşi au trecut doar trei luni, par a se fi produs schimbări enorme la reîntâlnire. În fiecare an sunt uimită de cât de mult se schimbă copiii în timpul verii şi parcă trebuie să reluăm totul de la capăt.
Anul acesta însă, pentru mine chiar a fost o schimbare majoră în ceea ce priveşte şcoala duminicală. Au trecut opt ani de când am preluat grupa de şcoală duminicală, iar acum a venit toamna, am simţit că imaginea de afară exprimă foarte bine ceea ce simt.... cad frunzele. Ştim cu toţii că acesta e demeresul normal al lucrurilor, dar totuşi de ce trebuie să cadă frunzele toamna!? Am parcurs împreună un drum lung şi plin de schimbări, am fost martora multor evenimente importante, am crescut împreună, am trecut prin bucurii şi prin situaţii dureroase împreună. Acum, când scriu aceste rânduri, mi se umplu ochii de lacrimi, amintindu-mi cum cele 13 feţe au apărut cu flori în uşa spitalului, la înmormântare, la nuntă, la zile de naştere, la colindat...
Iar anul acesta am ajuns în punctul în care trebuie să ne luăm rămas bun de la şcoala duminicală. A fost o binecuvântare de nedescris procesul lor de dezvoltare, să-i văd cum de la nişte mititei au ajuns persoane mature care gândesc şi acţionează în un mod responsabil. Unii dintre ei au luat chiar decizia de a se boteza ca semn al dorinţei de a-L urma pe Cristos.
Eu am început o nouă aventură… cu un alt grup, total diferit, plin de noi provocări, dar cu aceleaşi speranţe. Vrând nevrând, o bucăţică din inima mea a rămas cu ei, purtându-i în rugăciune. Am rămas cu un ochi care zâmbeşte şi unul care plânge… plânge de frica a ceea ce se va întâmpla cu ei pe mai departe. Vorbind cu alţi învăţători din ţară, mi-am dat seama că nu sunt singura în această situaţie. E un pericol iminent care ne paşte copiii imediat ce aceştia trec de pragul şcolii duminicale: de multe ori se pierd.
Am citit recent un studiu şocant pentru mine, singura alintare era faptul că nu a fost făcut la noi, ceea ce amână poate efectele, dar nu e o garanţie a faptului că la noi nu se vor produce…
Studiul e prezentat în cartea Already Gone: Why your kids quit church and what you can do to stop it, (Deja plecat) apărută în 2009, şi se bazează pe o cercetare efectuată de institutul Barna.
Cercetările se bazează pe răspunsuri provenite din 22 000 de apeluri telefonice şi 2000 de discuţii în rândul tinerilor de vârstă cuprinsă între 20-29 ani, care frecventau cândva întâlnirile de biserică, dar la un moment dat au renunţat.
Rezultatele sunt şocate:
Anul acesta însă, pentru mine chiar a fost o schimbare majoră în ceea ce priveşte şcoala duminicală. Au trecut opt ani de când am preluat grupa de şcoală duminicală, iar acum a venit toamna, am simţit că imaginea de afară exprimă foarte bine ceea ce simt.... cad frunzele. Ştim cu toţii că acesta e demeresul normal al lucrurilor, dar totuşi de ce trebuie să cadă frunzele toamna!? Am parcurs împreună un drum lung şi plin de schimbări, am fost martora multor evenimente importante, am crescut împreună, am trecut prin bucurii şi prin situaţii dureroase împreună. Acum, când scriu aceste rânduri, mi se umplu ochii de lacrimi, amintindu-mi cum cele 13 feţe au apărut cu flori în uşa spitalului, la înmormântare, la nuntă, la zile de naştere, la colindat...
Iar anul acesta am ajuns în punctul în care trebuie să ne luăm rămas bun de la şcoala duminicală. A fost o binecuvântare de nedescris procesul lor de dezvoltare, să-i văd cum de la nişte mititei au ajuns persoane mature care gândesc şi acţionează în un mod responsabil. Unii dintre ei au luat chiar decizia de a se boteza ca semn al dorinţei de a-L urma pe Cristos.
Eu am început o nouă aventură… cu un alt grup, total diferit, plin de noi provocări, dar cu aceleaşi speranţe. Vrând nevrând, o bucăţică din inima mea a rămas cu ei, purtându-i în rugăciune. Am rămas cu un ochi care zâmbeşte şi unul care plânge… plânge de frica a ceea ce se va întâmpla cu ei pe mai departe. Vorbind cu alţi învăţători din ţară, mi-am dat seama că nu sunt singura în această situaţie. E un pericol iminent care ne paşte copiii imediat ce aceştia trec de pragul şcolii duminicale: de multe ori se pierd.
Am citit recent un studiu şocant pentru mine, singura alintare era faptul că nu a fost făcut la noi, ceea ce amână poate efectele, dar nu e o garanţie a faptului că la noi nu se vor produce…
Studiul e prezentat în cartea Already Gone: Why your kids quit church and what you can do to stop it, (Deja plecat) apărută în 2009, şi se bazează pe o cercetare efectuată de institutul Barna.
Cercetările se bazează pe răspunsuri provenite din 22 000 de apeluri telefonice şi 2000 de discuţii în rândul tinerilor de vârstă cuprinsă între 20-29 ani, care frecventau cândva întâlnirile de biserică, dar la un moment dat au renunţat.
Rezultatele sunt şocate:
- 95% frecventau întâlnirile dintr-o biserică creştină la vârsta şcolii primare
- la vârsta gimnazială 40% dintre ei au început să se îndoiască de veridicitatea Scripturii şi a adevărurilor biblice
- în timpul liceului 55% au părăsit biserica
- 11% au întors spatele la tot ce ţine de biserică în timpul facultăţii
- 61% dintre vechii studenţi ai şcolii duminicale, la vârsta de 20-29 ani, nu cred că Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu, şi că ea este adevărată; ar accepta legalizarea avortului, a căsătoriilor homosexuale; cred în teoriile evoluţioniste ; şi cred că oamenii buni nu au nevoie de biserică.
Aceste date sunt de-a dreptul descurajatoare! Ce putem să facem ca viitorul să fie mai plin de speranţă, ca anii petrecuţi în şcoala duminicală să nu treacă fără urme? Suntem conştienţi de faptul că oricât de mult investim în lucrarea cu copiii, doar Dumnezeu e Cel care poate să-i ţină lângă El şi să ducă mai departe lucrarea noastră? Doar El poate, dar El poate.
Nu trebuie să uităm nici de faptul că influenţa noastră ca şi şcoală duminicală este limitată, dat fiind că un copil petrece în general 30% din timp dormind, 20% la şcoală, doar 1% în cadrul bisericii, iar restul timpului se împarte între televizor, computer, internet, prieteni. Deci nouă ne rămâne 1% din timpul lui pentru a avea o influenţă pozitivă asupra lui. Întrebarea e dacă folosim acest timp la maxim, sau dacă facem totul ca acest timp să fie extins, dacă încercăm să ajungem la copil şi pe celelalte căi, dacă suntem prezenţi în viaţa lui şi în timpul săptămânii sau ne limităm doar la cele două ore din cadrul şcolii duminicale.
Cred şi sper că relaţiile de valoare nu se termină odată cu trecerea pragului şcolii duminicale, relaţiile dintre ei ca şi grup, relaţia cu învăţătorul, relaţia cu biserica şi nu în ultimul rând cu părinţii.
Eu personal văd aceste trei fronturi unde putem interveni pentru a opri procesul descris mai sus, înainte ca aceste cifre să devină realitate: Relaţii vii între copii / învăţător; Implicarea copiilor în slujire; Familia
Cred şi sper că relaţiile de valoare nu se termină odată cu trecerea pragului şcolii duminicale, relaţiile dintre ei ca şi grup, relaţia cu învăţătorul, relaţia cu biserica şi nu în ultimul rând cu părinţii.
Eu personal văd aceste trei fronturi unde putem interveni pentru a opri procesul descris mai sus, înainte ca aceste cifre să devină realitate: Relaţii vii între copii / învăţător; Implicarea copiilor în slujire; Familia
Voi cum vedeţi situaţia descrisă? Aş dori să lansez o întrebare: de ce credeţi că se întâmplă aceste lucruri, de ce se rupe continuitatea în momentul în care copiii cresc şi ies de sub aripile şcolii duminicale?
Emese Balint
