Jurnale

Zilele trecute am petrecut un sfert de oră uitându-mă la titlurile cărţilor recent tipărite de editurile pentru copii.

 Fiecare dintre noi odată veniți pe lume încearcă să acumuleze, ,,să strângă”. Copilul va ști destul de timpuriu că jucăriile pe care le folosește sunt: ,,păpușa mea” sau ,,mașinuța mea”. Pe măsură ce cresc, vedem în copii, pe micii stăpâni de jucării.

Echipare pentru Generatia de Maine scoate la concurs postul de
Coordonator pentru dezvoltarea liderilor

Cerinte ale postului:

Mulţi se întreabă de ce lucrarea cu copiii arată atât de diferit de la o biserică la alta. Am găsit un posibil răspuns în primul capitol al lucrării intitulate „Children matter”. S-ar prea putea ca aceste diferenţe să aibă legătură cu percepţiile şi presupunerile noastre, ale învăţătorilor, referitoare la copii şi la modul lor de a învăţa şi de a se relaţiona la Dumnezeu.

Am pregătit jocuri, zile tematice, prânzuri neobişnuite pentru zile de tabără de neuitat.

Bertoldo…aţi auzit de el?  Eu am citit despre el foarte recent, într-un articol care afirma că s-ar putea ca nici iubitorii înflăcăraţi de artă să nu fi auzit de numele lui. 

„Ce este mai nobil decât să atingi următoarea generaţie, să vezi copii ţinând înţelegerea ta în ochii lor, speranţa ta în vieţile lor, lumea ta în mâinile lor. În bucuria şi succesul lor îţi găseşti împlinirea, aşa că pentru ei tu îţi dai totul”.

Ca invăţător de şcoală duminicală s-ar putea să te confrunţi de multe ori cu lipsa de apreciere: fraţii uită că cineva trudeşte cu copiii în anexele bisericii, părinţii nu se mai sinchisesc să urce până în sală şi să-ţi spună o vorbă bună, elevii uită să ia acasă lucrul manual pentru care ai căutat în disperare un xerox sâmbătă după-masa sau...

Marea tragedie e că tot mai mulţi adolescenţi din bisericile noastre suferă de sindromul Ralph. Credincioşi izolaţi, stingheriţi de credinţa lor extrem de diluată. Se regăsesc mai mult în lume decât în biserică.